Cât mai departe

Astăzi sunt alegerile, cele "decisive". Până aici totul a fost dezgustător. Când mă gândesc la ce s-a întâmplat în ultima vreme, dar şi la ceea ce bănuiesc că va fi de mâine, nu-mi vin în minte decât versurile proletcultistului Deşliu: "Clipă, stai, opreşte-ţi zborul! / Se prăvale compresorul"...
Avem de făcut o alegere imposibilă. Eu unul nu mai simt decât o imensă scârbă. Şi mi-aş dori acum să fiu cât mai departe de România.

La RRC

În seara aceasta, de la ora 21, un dialog cu Eugen Lucan (despre Un anotimp în Berceni şi nu numai) difuzat în emisiunea acestuia, "Dicţionar de literatură română" de la Radio România Cultural.

Poezie la Gaudeamus

A trecut şi târgul acesta de carte, care mi s-a părut mai insuportabil decât în alţi ani, cu înghesuială, piţiponci şi piţipoance înghesuindu-se la Mihaela Rădulescu şi Andreea Bănică, lansări rizibile, improvizate sau transformate în şuete-ntre scriitori plictisiţi şi epuizanţi... Dar au apărut câteva cărţi de poezie, pe care le semnalez punctual (nu am inclus aici decât editurile care chiar au avut cărţi, şi nu şi-au bătut joc de autori sau de posibilii cititori care au venit degeaba la lansări, cum e cazul editurii Vinea). Iată-le:

• Şerban Foarţă, Cartea lui Iov, editura Brumar
• Ion Zubaşcu, Omul disponibil, editura Brumar
• Gelu Vlaşin, Omul decor, antologie, editura Brumar
• Alexandru Muşina, Regele dimineţii, editura Tracus Arte
• Romulus Bucur, O seamă de personaje secundare, editura Tracus Arte
• Caius Dobrescu, Odă liberei întreprinderi, editura Tracus Arte
• Moni Stănilă, Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei, Charmides/Ninpress
• Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieşire, ediţie nouă, Charmides/Ninpress
• Emilian Galaicu-Păun, Arme grăitoare, editura Cartier
• Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt…, editura Cartier
• Gabriela Toma, Cântecul geamănului, Humanitas
• Elena Vlădăreanu, Spaţiu privat, Cartea Românească

* dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut cartea lui Muşina, unul dintre cele mai frumoase volume de versuri din 2009

Nedumeriri şi taine

Săptămâna trecută, într-o seară, l-am văzut pe filosoful Mihai Şora (cu o şapcă roşie şi o pungă pe care scria Vodafone) intrând la McDonald's, în Romană. A stat minute bune, după care a introdus punga cu bunătăţi în punga cu Vodafone şi a ieşit, pe cealaltă uşă, la fel de discret. Oare ăsta să fie unul dintre secretele unei vieţi sănătoase şi-ndelungate?

Eu şi Paminot, la târg

(înregistrarea a fost făcută sâmbătă seara, la târgul de carte, de către inimoasa white noise)

Paminot

Pentru că diseară am fost invitat la Poeticile cotidianului să vorbesc despre una dintre cărţile recent apărute ale lui Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt... (Cartier, 2009), şi fiindcă am scris câte ceva în ultima vreme, postez aici un poem inspirat de Paminot, personaj foarţian din acest volumaş apărut în colecţia Rotonda (şi dedicat, de aceea, autorului său):


Paminot
lui Şerban Foarţă


În crugul vieţii, îngrijind grădini,
bondoc și autist, cu pălăria lui de fetru,
mai singur decât o pasăre cu-aripa ruptă

e Paminot, obezul nostru de un metru
în salopetă nouă, pe care dimineaţa
îl vezi rostogolindu-se pe lângă crini

şi prin tufişuri cu furtunul, ca un spectru
grăsuţ, pe care timpul şi viaţa
cea aşezată de la oraș, din centru

l-au îmblânzit. Cine ar fi crezut,
cu ani în urmă, când Paminot umbla
prin lume cu circul Prestator Artus

că insolentul pitic expus prin târguri
şi la serbări săteşti, va deveni un cactus
ce-i scrie cu cărbune mamei sale lungi scrisori?

(Secretul lui îl ştiu doar câţiva muguri
din parcul udat de seara până-n zori.)
Fotografiile din tinereţe ni-l înfăţişează

pe Paminot jonglând cu portocale sau popice
lângă un cort vărgat unde se-ndrăgostise
de Rompimpola, dresoarea cu opt bice.

Dar astăzi prin oraş sunt numai vorbe învelite-n vată
şi nimeni nu-l întreabă pe pitic de amintiri sau vise –
doar în scrisori e Paminot întreg, şi liber

să-şi amintească, învăluindu-se-ntr-o pace ondulată.

variantă (lui Grigorenko)

pe continent s-a lăsat ceaţa, scrisorile ajung tot mai rar
iar camioanele cu provizii se pierd pe drum
ca altădată poştalionul în care
mai puteai găsi un dram de speranţă

ce s-a întâmplat cu copiii
care jucau şotronul sub un cer de pâslă şi fum?

am fost cândva o specie temută
cel mai frumos ucigaş din deşertul înzăpezit

e târziu

să tragem în linişte masca
peste chipul acesta veşted şi canceros